Tag Archives: tina stelina

Bănuț

Azi sunt un bănuț alb,
cu mijloc auriu
ca razele inimii tale
care mi-au stins
lacrimile râurite
ale sufletului meu mic.
Nu-mi frânge tulpina,
căci ai frânge
firul de viață
răsărit din pământul
gândului tău
care îmi hrănește
petalele mătăsoase
ce-ți sărută tâmplele.

© Mihaela Onel 2011 – Tină stelină


De gheață

Nor de gheață-nfumurat,
Printre vise spulberate
Îmi tocește-ngândurat
Patimile-ntortocheate

Și-mi așterne peste gene
Așchii de durere surdă,
Îmi adoarme în troiene
Orice zbatere zăludă.

Peste trupul întinat
El îmi suflă-un crivăț mut,
Înlăuntrul zbuciumat
Mi-l doboară cu-un sărut.

© Mihaela Onel 2012 – Tină stelină


Luna

Aerul rece
mușcă din luna pălindă,
îi netezește colțurile așa cum
mâinile mele îți netezesc
ridurile tălpilor sângerânde,
așa cum mierea slovelor tale
mângâie în cădere ei
zimții frunzelor de pelin
crescut în bolta cugetului meu,
rătăcit în hățișurile întunecimii,
așa cum lumina albă
a orizontului îndepărtat
îmi sfâșie lacrimile,
îmi șlefuiește în palmă
zâmbetele pornite
în călătoria vieții lor
spre brațele tale luminate
doar de strălucirea
unei luni incomplete.

© Mihaela Onel 2011 – Tină stelină


Alerg…

alerg…
prin gând, fior și puls
alerg și mă feresc…
de frunzele aurii
care în căderea lor
prin toamna așteptării
mi-ar putea știrbi
din strălucire,
mi-ar putea domoli
furtuna de simțiri
născută pe un fulg de nea,
în iarna iubirii noastre.

alerg…
spre tine
prin gând, fior și puls
alerg și mă opresc…
doar pe omătul cald
al umerilor tăi. 

© Mihaela Onel 2011 – Tină stelină


Viață…

dac-aș putea schimba
fior de noapte-n gând de răsărit,
dac-aș putea-ncălzi în tălpi
cristalele de gheață,
dac-aș putea descoase
fir de durere ascuțită,
să-l las să zburde despletit,
sau doar măcar să pot…
să fac un pliu planetei
să mi te-aducă-aproape,
pe-o margine de braț,
așa cum ești tu, cu pașii lini,
să mă cuprinzi, să-mi sufli viață.

© Mihaela Onel 2011 – Tină stelină


Septembrie

să ucid tăcerea cu zgomot de liniște surdă…
să alerg în lan de brațe despletite
adunate în snop de septembrie însorit,
să adorm sub umbra zâmbetului tău
călător în vis de melodie lină,
să surprind amurgul în ochii-ți
așternuți la ceas de sclipire oarbă
pe trupul meu aromit de cuvinte îngenuncheate,
să mă opresc în val de liniște mută
înrobită de sunete de fire albastre
cântate din clapele frunzelor aurii,
să ucid zgomotul cu tăcere de ecou inert… 

© Mihaela Onel 2011 – Tină stelină


8

De  ziua ta…

Adun în palmă raze aurii din mândrul soare,
cuprinse-n opt crâmpeie de cer netulburat,
le-amestec delicat cu boabe cafenii, îmbătătoare
din care, în amurg atins de vrajă, mi te-ai arătat,
aștern și-o inimă vibrândă în flori de zâmbet infinit,
și-un suflet trist îl țes în șoapte de petale purpurii;
pe toate ți le dau în dar azi, să-ți fie adăpost sortit,
să-alunge temeri, să-ți redea pașii și zâmbetele mii. (8 iul 2011)

© Mihaela Onel 2011 – Tină stelină 

aici trebuia să mă opresc dar… nu m-am oprit, am continuat… 

Fără…

Sunt… fără… cuvinte, fără emoții, fără gânduri, fără vise, fără viață, fără mine… fără tine. E greu, e întuneric, e doar… semnul întrebării pe care nici nu știu dacă îl merit sau nu. Respir dar nu trăiesc. Mi-e cald dar totul în jurul meu e înghețat, mi-e frig la soare, mă dor ochii de atâta întuneric, mă doare fiecare gând și fiecare bătaie a inimii. Privirea îmi este prea grea să o ridic de jos, umerii îmi sunt prea grei să merg. Respir dar nu trăiesc. Nu așa. Nu fără… (8 iulie 2012)

© Mihaela Onel 2012 – Petale de zori 

Tăcere

Sunt… tăcere…
ești… roșu apus…
deasupra inimii,
chiar acolo…
unde întâlnește pasul. (8 iulie 2013)

© Mihaela Onel 2013 – Petale de zori 


Fum…

Te privesc în mine,
în atomi banali,
prin feerii de ploaie,
împresurând amurgul,
îți simt surâsul
și pașii inegali
învăluită-n fum,
sorbindu-mă de-a lungul.

© Mihaela Onel 2011 – Tină stelină


M-ai văzut?

mi-ai văzut petalele împletite cu vise?
mi-ai văzut rădăcinile dansului
întortocheat al iubirii?
dar fructul alburiu al sărutului
de pe pleoapele tale?
mi-ai văzut nectarul primăverii
uitat în zorile deschise ale zâmbetului?
mi-ai văzut zborul suav al culorii
așternut pe frunza palmei tale?
dar parfumul din oglinda boabelor de rouă?
privește-ți în inimă… acolo s-au ascuns.

© Mihaela Onel 2012 – Tină stelină


Aceeași, aceleași

Aceleași versuri iar și iar, aceleași stări, aceleași pumnale… aceeași… eu.

***

M-ai omorât în pragul ușii
Cu un gând negru, ascuțit,
Mi-ai smuls și inima cu dinții
Și ai plecat în asfințit.
Mi-ai scos fiori din măruntaie
Și-ai rupt cu vorbe venele,
Ai sfârtecat pulberi de ploaie,
Târându-mi grav tenebrele.

© Mihaela Onel 2010 – Abanos velin 

Bang!

Îmi curge haos în vene
Clipirea-i un coșmar
Rugina se așterne
Pe creierul hilar.
Nebună ți-este arma,
Dar mă țintește-n vis
În inimă înfige teama,
C-un glonte m-ai ucis.

© Mihaela Onel 2010 – Abanos velin

Neprivire

M-ai ucis neprivindu-mă…
S-a deșirat și ultimul fir
din curcubeul nopții de cleștar,
au pierit atingeri, priviri,
s-au disipat poveștile desenate
în mijlocul unui dor împletit,
cuvintele au fost inundate
de lacrimi ieșite din matcă,
tina mi-a devenit iar așternut,
la fel și întunericul…
harpa gândului a amuțit,
florile privirii mi s-au ofilit
însă… inima palpită
în vârtejul unui vid alambicat,
rod al ultimului fir de viață
sfâșiat de neprivirea ta.

© Mihaela Onel 2011 – Tină stelină