Tag Archives: poezie

Dependență

Îmi tratez
dependența de șoapte
cu aromă de val înspumat,
cu sclipire de nisip,
cu caise trosnind pe ram,
cu foșnet de petale de mac,
cu verde, cu rid ascuns,
cu litere șchiopătânde,
cu vise împătrite.

© Mihaela Onel 2015

Reclame

Flori, palme

Mai ții minte
cum rupeai florile galben-portocalii?
Le curgea mierea
doar în palmele tale aspre.
Te hrăneau
și-ți dăruiau viața lor.
Așteptau să-ți cedeze doar ție
petalele împreunate.

Mai țineți minte, florilor,
mâinile aspre?
Erau culcușul vostru veșnic.
Erau alinare.
Îmi mai țineți minte privirea?
Mă durea lupta din ochi.
Mă durea tulpina.
Mă durea mierea curgândă.
Mă durea asprimea palmelor.

Mă dor florile…
căci nu mai au palme aspre
să le primească spre nemurire.

© Mihaela Onel 2015


La Paris

La Paris am fost
într-o dimineață însorită.
Mirosea a brioșă cu unt,
a dulceață de trandafiri
și a lapte cu cacao.
Mirosea a schiță de zâmbet,
a castel fermecat
și a chitară suavă,
a scoici și a căței de pluș.
Mirosea a poezie.
La Paris am fost
într-o dimineață.
Era soare
dar mirosea a umbrelă udă.
Era devreme
dar mirosea a noapte târzie,
a dulceață de trandafiri
și a chitară,
a zâmbet schițat de un necunoscut,
a melci grăbiți.
Mirosea a lapte cu cacao
și a poezie.

© Mihaela Onel 2015


Pași tăcuți

Se apropie cu pași tăcuți…
florile de cais.
M-or mai răni o dată.
M-or mai prinde de aripi
ca apoi să mi le frângă brusc.
M-or mai oglindi în propria lor pieire.
Iar și iar…
până la sfârșit.

© Mihaela Onel 2015  


Nevoie…

Nevoie de….
ram însorit,
de privire șoptită,
nevoie de…
pas primenit,
de mine… iubită.

© Mihaela Onel 2015

 


Virtual

-Am scris această poezie (deși nu prea poate fi numită poezie) prin 2011, după ceva experiență prin virtual. Acum este mai actuală ca oricând.-

Lumea se prăbușește
În hăul nimicului,
Boala mușcă adânc
Din carnea ei,
Lăsând-o dezgolită
De substanță…
Cuvinte ruginite
Sfâșie privirea,
Turme de creiere
Îmbuibate de mucegaiurile
Și putreziciunile
Neputinței
Aleargă în lumi paralele,
Virtuale…
Anorexia, demența, frustrarea,
Retardul și schizofrenia
Și-au pus măștile de gală,
Năvălind pe scenă…
Sugrumând imagini și identități
Violând litere și sensuri,
Cotropind și etichetând,
Lăsându-ne spectatori
La drama mizerei lor vieți.

© Mihaela Onel 2011 – Tină stelină


Promisiune

mă voi închide…
de privirile murdare,
de dorurile neobosite…
îmi voi trage obloanele
și îmi voi fereca ferestrele,
voi pune lacăte de argint pe ușile inimii,
și voi încuia cu chei aurite portițele gândurilor,
îmi voi ascunde pașii dar și privirile întrebătoare,
mă voi opri din alergat, din surprins, din șoptit… cu doar un singur regret…
de a nu mă fi închis la începuturile primelor adieri de primăvară.

© Mihaela Onel 2014 – Petale de zori


Du-te-vino

simțiri vin,
simțiri pleacă,
simțiri se împletesc,
simțiri se despart,
niciodată singure,
niciodată împreună…

© Mihaela Onel 2014 – Petale de zori


Caisă…

Mi-a rămas sufletul într-o caisă…
rumenă, aromată, caldă, pufoasă…
E închis acolo, în sâmburele amărui,
cu brațele-i întinse spre miezul dulce-acrișor…
cu visele-i agățate de coaja aspră…

Mi-a rămas sufletul într-o caisă…

© Mihaela Onel 2014 – Petale de zori


Ai fost…

Ai fost un vis,
ai fost o adiere,
doar un poem nescris
și-o lacrimă-n cădere.

Ai fost un dor
ai fost doar o tăcere,
un strigăt în pridvor
și-o prea mare durere…

© Mihaela Onel 2014 – Petale de zori