Tag Archives: infima

Infi(r)mă

Scrii și scrii și ai cititori care chiar te citesc sau… așa ai impresia la un moment dat. Mulți te laudă, te ridică în slăvi, se regăsesc în scrierile tale pe care tu le percepi ca fiind infi(r)me. Este o senzație ciudată pentru că tu știi că scrii prost. Și de ce ai scrie bine, nu ești poet, nu ești prozator, nu ești nimic. Ești doar o impresie la capetele degetelor, prelungire a sufletului plecat să danseze în alt loc. Și te oprești din scris apoi iar scrii și cititorii nu mai apar. Îți dai seama că infi(r)mitatea scrierilor este reală, că cititori erau iluzii iar cărțile tale, atât de apreciate și solicitate, stau prăfuite într-un sertar dintr-o zonă a bibliotecii la care nu ajungi ușor. Îți regăsești cuvintele în alte părți, la capetele altor degete, îți revezi impresiile vărsate pe jos și miroși de la distanță tuș proaspăt. Vechii tăi cititori încă există dar nu bat la poarta ta. Tu nu mai exiști. Nu așa cum erai, nu așa cum scriai și totuși ești la fel. Infi(r)mă.

© Mihaela Onel 2015