Tag Archives: asteptare

Moment…

Momentul în care… după o lungă așteptare de necuvinte, tăcere, căutări mute, întrebări – de ce, unde, cum, ce-ar fi fost dacă-, sună telefonul. L-ai așteptat zile, nopți, luni și, după o ezitare, răspunzi.
”-Bună dimineața.” te străpunge vocea aceea pe care credeai că ai uitat-o.
”- Bună dimineața.” spui ca și cum ieri v-ați despărțit deși vocea îți tremură.
” (o pauză scurtă) Ce faci?” aceeași voce…
”(tăcere și… valurile negre ale așteptării te învăluie, oricât ai lupta să ieși la suprafață) Ați greșit numărul, cred.” Apeși butnul roșu.
Pui repede telefonul undeva departe de raza ta vizuală și te gândești la acel ”cred” de la sfârșit. Nu trebuia să-l spui. Nu trebuia să răspunzi dar…. acele valuri negre se transformă în ușurare. Da, ai avut curaj și… putere. Puterea de a te îndepărta. Îți reiei activitățile obișnuite și nu te mai gândești la nimic altceva. Și totuși… aștepți… acel moment în care…

© Mihaela Onel 2016 

Reclame

Un gri

(…) Se uita îndelung la literele care nu se mai aşezau ca altă dată pentru a forma cuvinte, gânduri. Erau doar litere, care în forma lor, o sufocau… În fundal se auzeau acordurile unui pian răguşit, iar în minte îşi auzea propriul zâmbet care odată ar fi avut puterea de a dărâma un zid de gheaţă. Nu rămăsese nimic, doar lacrimi, regrete şi multe semne de întrebare. Semnele de punctuaţie erau acum mai importante decât literele. Venise şi vremea lor, venise vremea punctului, care să-l pună la sfârşitul propoziţiei inimii. Lacrimile care i se prelingeau pe obraz, cădeau pe clapele pianului, făcându-l parcă să sune mai clar şi să repete aceleaşi acorduri la nesfârşit. Nu putea să uite jocul perfid al literelor ieşite din furia patimii, nu putea să uite cuvintele pe care i le spusese azi lui însă nu regreta. Nu regreta decât faptul că nu putuse să pătrundă acolo unde griul îşi făcuse culcuş pentru a-l scoate şi a-l colora în culorile ei. Se întreba dacă nu cumva fusese egoistă să coloreze un gri, să-i arate că există culori frumoase, să-i arate că fericirea e colorată în verde şi albastru… însă cum ar fi putut? Era doar un gri ce căuta un alt gri… Clapele pianului se auzeau din ce în ce mai încet, parcă luând cu ele şi literele una câte una… (…)

© Mihaela Onel 2009 – Așteptare