Tag Archives: abanos velin

Autoportret

Deschid maxilarele unor uși negre,
grele de cenușa unui adevăr ars
și mă izbește un miros de flori de sânger
înfășurate într-un giulgiu alb,
sfârtecat de urmele unei lupte crâncene, recente.

Cobor pe o punte de lacrimi anemiate
care unește două lumi într-un trup unitar,
ciopârțit de iluzii,
flămând de clipe de inconștient,
cu marginile îmbibate în seva putrezită
a unor inimi moarte
însă cu miezul gata oricând
să palpite de viață
pentru doar o atingere celestă.

© Mihaela Onel 2010 – Abanos velin


Ce-am fost…

Alunec în reflexii blurate, născute din tăcere,
Mi-e rolul greu pe scenă, lumina mă orbește.
Desăvârșirea mi-e legată  cu lanțuri de durere
Și patima nălucă din culise mă privește.

Costumul mi-este toxic, cuvintele le-alung
Pe drumuri line, în dans de umbre cenușii,
De lacrimi mă împiedic, secunde reci mă strâng,
Lăsând masca să-mi cadă cu sunet de stihii.

Aud doar râsete hidoase în valuri de plăcere,
Mă-acoperă grimase trântite cu nesaț.
Mă-ndrept spre colivia atinsă de-o părere
Și sângerez din tălpi cu litere din zaț*.

Cortina coboară, se aud aplauze pe-ascuns,
E-o umbră care mișcă prin rolul zvârcolit.
Întind o mână spre sclipirea ei, de nepătruns
Și-ating a mea imagine, în rece dezgolit.

Ce-am fost… și ce voi fi când piesa se termină,
Când linia infimă desparte o soartă de-amăgire?
Unde e mâine în toată această farsă vag străină,
Unde sunt eu pe-această scenă cu iz de-nchipuire?

*zaț tipografic

(oct 2010)

© Mihaela Onel 2010 – vol. Abanos velin


Aceeași, aceleași

Aceleași versuri iar și iar, aceleași stări, aceleași pumnale… aceeași… eu.

***

M-ai omorât în pragul ușii
Cu un gând negru, ascuțit,
Mi-ai smuls și inima cu dinții
Și ai plecat în asfințit.
Mi-ai scos fiori din măruntaie
Și-ai rupt cu vorbe venele,
Ai sfârtecat pulberi de ploaie,
Târându-mi grav tenebrele.

© Mihaela Onel 2010 – Abanos velin 

Bang!

Îmi curge haos în vene
Clipirea-i un coșmar
Rugina se așterne
Pe creierul hilar.
Nebună ți-este arma,
Dar mă țintește-n vis
În inimă înfige teama,
C-un glonte m-ai ucis.

© Mihaela Onel 2010 – Abanos velin

Neprivire

M-ai ucis neprivindu-mă…
S-a deșirat și ultimul fir
din curcubeul nopții de cleștar,
au pierit atingeri, priviri,
s-au disipat poveștile desenate
în mijlocul unui dor împletit,
cuvintele au fost inundate
de lacrimi ieșite din matcă,
tina mi-a devenit iar așternut,
la fel și întunericul…
harpa gândului a amuțit,
florile privirii mi s-au ofilit
însă… inima palpită
în vârtejul unui vid alambicat,
rod al ultimului fir de viață
sfâșiat de neprivirea ta.

© Mihaela Onel 2011 – Tină stelină

 


Inconștient

De râd ca nebuna și-s tristă și goală,
De viața-i făptură de blestem și țărână,
De-s pierdută în noaptea iubirii ce-nșală,
E pentru-o secundă de-atingeri de lună.

Furtuni de inconștient
sapă adânc tranșee
în existențele efemere,
sugrumă flăcări negre,
pâlpâindu-le nemurirea.

Felinarele înghețate din capătul străzii
luminează grotescul măștilor grăbite
de pe caldarâmul încins
de macabrul durerilor tăcute.

Liniștea șchioapătă
iar depărtarea aduce scrâșnete de voci
din noaptea sumbră
a unei lumi ce nu mai este.

Lacrimile grele
îmi prăbușesc tristețea la picioare
iar curcubeul lor,
în doar două nuanțe de gri și negru verzui,
îmi străpunge privirea întunecată.

Îmi aud ecoul unui râs
nebun, trist și gol
care se agață cu putere
de sufletul perfid al inconștientului,
schițând grimase ale unor făpturi
dezgolite de țărână.

O iubire înșelătoare
și o inimă bolnavă
îmi închid visele
în cutii de ceață vâscoasă
ale cărei imperfecțiuni,
mascate în substanțe,
se luptă la porțile unor timpi
încleștați în orologii de chiciură
gonindă printre crengile de zadă argintie.

Îngenunchez pe un prag al durerii,
căutând cuvintele pierdute,
ștergându-mi lacrimile,
dorind secundele de inconștiență
care să ardă fiorii de teamă,
care să-mi înalțe frânturile de extaz
din atingerile de lună,
care să-mi coloreze abisurile cenușii,
care să-mi înfigă în inimă…
liniștea.

© Mihaela Onel 2010 – Abanos velin


Albastră stea

mi-e daltă mută simțirea de argint
săpând adânc în răsuflarea ta arzândă,
abstract imaculat mi-e gândul de alint
care îți ninge zâmbete în inima curgândă…

…de-o razemi încet pe buzele-mi de nea
cu liniști albe, pictate în dor de-albastră stea.

© Mihaela Onel 2010 – Abanos velin


Vânt de iarnă

Mă-mpletesc în vânt de iarnă
Și parfum ceresc de-azur
Râurind cuvinte-n taină
În tăcerea dimprejur.

Ți le-aștern pe chipul aspru
În ispite-nvolburate,
Prinse-n picături de-albastru,
În ninsori abandonate…

© Mihaela Onel 2010 – Abanos velin


Poeziei

O lume de iluzii se sprijină pe-un vers
Cu mii de forme eterne, în admirare;
Suspin adânc la strălucirea care moare
Căci semnele tristeții din umbră nu s-au șters.

Pe tâmple îmi apasă șoaptele pierdute,
Străbat în inimă cărări înflăcărate
Prin fulgi de iarnă, în răsunete uitate
Care mi-au tulburat simțiri necunoscute.

© Mihaela Onel 2010 – Abanos velin