Un strop de-albastru lin (poezii)

Volum de poezii
Editura Etnous, Brașov, 2010
ISBN 978-606-92498-5-7
Cartea este format A5, 110 pagini
*conține 87 de poezii
Design copertă – Mihaela Onel

“o parte din sufletul meu, un strop de senin pe un cer plumburiu, un strop de răsărit într-o mare de cenușiu, un strop de zâmbet alunecând pe un râu de lacrimi, un strop dintr-o inimă de miere plutind pe o mare de amar.”

Te priveşte… 

Ai ascultat vreodată inima unui copac
La apropierea înserării care-i cuprinde
Braţele zbuciumate de timp?
I-ai ascultat  sunetul coroanei sale aurii
Care scutură întunericul toamnei
Aşternând tăcerea peste drumul pustiu?
Ai simţit vreodată rădăcinile lui puternice,
Care pătrund adânc în pământul umed,
Zvârcolindu-se sub picioarele tale?
I-ai ascultat calmul trunchiului său aspru
Atunci când îşi scaldă faţa în roua rece?
Ai văzut vreodată tremurul unui copac
Atunci când îşi întinde ramurile
Pentru a întâmpina somnoros
Ochii cerului dintr-o dimineaţă de toamnă?
I-ai ascultat foşnetul frunzelor sale
În căderea lor pe pământul mângâiat
De ultimele raze de soare?
Ai văzut vreodată un copac cum visează
La înaltul cerului scăldat de norii plumburii?
I-ai ascultat vreodată vântul uşor
Printre frunzele sale
Umplute de culorile calde ale toamnei
Cu fiecare respiraţie a zorilor?
Ai văzut vreodată un copac cum te priveşte?

Toamnă opalină

A fost o vreme
Când în revărsările braţelor tale,
Fericirea era doar un cuvânt banal,
Când vidul şi paloarea se ascundeau
În lacrimi aspre, încă nenăscute;
Când în căuşul palmei tale
Curgeau stropii de miere ai ochilor mei
Luminaţi doar de tăişul privirii tale.

A fost un timp
Când în marea sufletului tău
Aruncam seminţe de şoapte
Aşteptând să încolţească în glastre de argint
Firele neîntinate ale unei flăcări
Mult prea inocente;
Când misterul trecerii tale
Ucidea încet fuiorul albastru
Al visului meu alburiu de mâine;
Când neobosita strădanie a fiinţei tale
Naviga pe marea neştiutoare a zâmbetului meu,
Acompaniată de buciumul stejarului înverzit.

A fost o vreme
Când suava ta atingere de porţelan
Se aşternea pe bucata mea de viaţă
Prinzând ghiontul de lumină
Al cerului de vară înnegurat;
Când în îmbrăţişarea ta caldă,
Clipe de culori purtau
În largul văzduhului greu,
Aripile salbei gândurilor mele.

Dar tot acest timp a pierit…
În toamna opalină a dorului meu,
Netezindu-i unda lui pură
Chiar înainte de a-mi stinge
Setea de iubire mult prea curând…

Falenă

Îţi sunt falenă în zbor albastru de cerneală,
Îmi eşti văpaie în flăcări cernute de dor,
Îţi sunt floare de cireş în sâmburi de migdală,
Îmi eşti mireasmă de soare în zbor.
Îţi sunt magmă de insecte de pasiune,
Îmi eşti forfotă de roi în templu de zâmbet,
Îţi sunt mugur de nard ce-i spui pe nume,
Îmi eşti potir cu picături de verde cuget.
Îţi sunt rouă de lună în valuri cenuşii,
Îmi eşti seceră de argint în cânt de noapte,
Îţi sunt sclipire de iubire în umbre de făclii,
Îmi eşti falenă în gânduri şi-n dureri învăpăiate.

Călimara unui dulce chin

E seara ceasului târziu
Cu limbi tăcute care-apasă,
E dor de lună în pustiu
Şi-un trup în marmură se lasă.

E doar povestea unui vis
Şi-o pânză albă de speranţe,
Un ciob pe-un zâmbet nedescris
Cu-o inimă plină de nuanţe.

E doar un pas pe-o clipă
Cu un sărut în bobi de dăruire,
E răsărit în fulg de-aripă
Şi un poem căzut în nemurire.

E-o lume care-ncet se stinge
Şi-o pleoapă ce coboară lin,
O lacrimă care-apoi curge
În călimara unui dulce chin…

Nemurire

Pe marginea tăișului
Unui gând flămând
Îmi duc eu nemurirea
Dansând în pași de gând.

Aripi… (pentru B.)

Un văl de liniște se-așterne
În zbateri de aripi de geană.
Aș vrea din lacrimi să-ți fac trepte
Să urci spre norul de icoană…

Cântec trist… (pentru B.)

Parcă niciodată cerul nu fusese atât de frumos.
Colţurile lunii croşetau dantele violet,
Lăsând urme alburii pe cupola senină a lumii.

Liniştea se instala comod într-un colţ al tristeţii
Iar aripile unui înger nevăzut mişcau acele
Ceasornicului în sensul lor spre nemurire.
Secundele apăsătoare fredonau un cântec trist,
Cunoscut dar de neascultat.
Se auzeau nedesluşite bătăile lacrimilor
La porţile grele ale pleoapelor fremătânde.
Cortina nopţii se lăsa încet pe margine de lume,
Făcând secundele să fredoneze acel cântec trist
al aşteptării…
În greutatea apăsării, genunchii îngerului
Se prăbuşeau pe răceala durerii înlăcrimate.

Cerul îşi întindea braţele pentru a primi
În liniştea norilor săi de icoană
Un suflet trist…

© Mihaela Onel 2010

Anunțuri

2 responses to “Un strop de-albastru lin (poezii)

You must be logged in to post a comment.

%d blogeri au apreciat asta: