…pentru voi…

*Aripi…

Un văl de liniște se-așterne
În zbateri de aripi de geană
Aș vrea din lacrimi să-ți fac trepte
Să urci spre norul de icoană…
(15.04.2010)

*Cântec trist…

Parcă niciodată cerul nu fusese atât de frumos.
Colțurile lunii croșetau dantele violet,
lăsând urme alburii pe cupola senină a lumii.
Liniștea se instala comod într-un colț al tristeții
iar aripile unui înger nevăzut mișcau acele
ceasornicului în sensul lor spre nemurire.
Secundele apăsătoare fredonau un cântec trist,
cunoscut dar de neascultat.
Se auzeau nedeslușite bătăile lacrimilor
la porțile grele ale pleoapelor fremătânde.
Cortina nopții se lăsa încet pe margine de lume,
făcând secundele să fredoneze acel cântec trist
al așteptării…
În greutatea apăsării, genunchii îngerului
se prăbușeau pe răceala durerii înlăcrimate.
Cerul își întindea brațele pentru a primi
în liniștea norilor săi de icoană
un suflet trist…
(16.04.2010)

*Mers înapoi…

Iluzii, deziluzii, infirmități
sălășluiesc în umbrele cenușii
ale unui trecut întunecat,
aceleași vechi simțiri înfricoșate
se reflectă în privirile
unui străin îndepărtat.
Cuvinte, dezamăgiri, bule de amintiri
și pierderi se balansează
pe acele unui ceas prăfuit
ce ticăie nedeslușit
în mersul lor înapoi pedant.
(24.04.2010)

© Mihaela Onel 

Reclame

Forme inaccesibile

De (ne)ziua ta…
nici eu nu sunt.
Nici acolo și nici aici.
Doar într-un rând…
încă nescris.

© Mihaela Onel 2015

Vezi articol original


Pânză

Forme inaccesibile

penița aurie alunecă pe pânză,
lăsând dâre de fum
care formează tulpini de flori necunoscute,
pierdute în culori umede.

mă bântuie o crimă, mă bântuie picioare neumblate,
mă bântuie scâncete nenăscute și vise spulberate în roua dimineții,
mă bântuie hăul de sub cearșaf și ușa desenată în perete,
mă bântuie ploaia necontenită și soarele ascuns,
mă bântuie atingerile curmate mult prea devreme,
mă bântuie albastrul întunecat.

penița se rupe cu fiecare alunecare pe pânză,
culorile se amestecă și cuvintele dor.

mă bântuie o crimă, picioare neumblate și albastrul,
mă bântuie neatingerile.

© Mihaela Onel 2014 – Petale de zori

Vezi articol original


…amestecate… azi, 19

…să fie egoism în înmugurirea unei singure ramuri într-un copac? sau poate sacrificiu suprem?…
…în virtual toți sunt pisi, prințese și prințișori – realitatea e cu totul alta…
…oricât timp i-ai acorda, un copil va crește și implicit va evolua înspre propria grijă, nu la fel se întâmplă cu un bătrân neajutorat – timpul va decide până la stingere – tu sau el/ea…
…ploaia mi-ar spăla orice urmă de neputință…
…vântul lasă în urmă cerul mai albastru…
…timpul are altă curgere – ca un râu de munte într-o zi de primăvară…
…oricât de fierbinte ar fi cafeaua, tot rece o simt…
…nu mi-ai spus, când ai plecat, ca va fi așa, ca voi fi așa…
…vara asta îmi va fi mare înghețată…
…tăcerea e apăsător de ușoară…
(M.O.)


…azi, 13…

…într-un oraș, dimineață, 13 aprilie – verde crud, verde pământiu, vrăbiile țopăie zgomotoase, un cățel latră în depărtare, un motor turat, muncitori grăbiți la lucru, câțiva grauri răscolesc un petec de iarbă, miros de fecale amestecat cu miros de flori de cireș – nici nu am observat că a înflorit cireșul, de jos… nu se văd florile -, copii care merg spre școală împleticiți, părinți apăsați de griji – numai dacă ar ști cât de norocoși sunt -, o cană fierbinte cu ceai de lămâie cu ghimbir, clopotul unei biserici care nu pare să acopere zgomotul motoarelor, un 21 scris pe tocul unei ferestre – am intrat pe 41 și mă întreb unde s-au dus cei 20 -, toporași ofiliți într-o ceșcuță de cafea – azi nu beau cafea -, șapte porumbei în zbor ondulat, o bătrânică în haină roșie cară o sacoșă goală spre piață, gânduri rămase de ieri după o noapte de nesomn – un prieten m-a dezamăgit -, trei turturele se urmăresc pe o creangă golașă, pe o bancă un bătrân savurează o cafea de plastic de la automat, un taxi trece în viteză apoi scârțâit de frâne, dangătul clopotului încă se aude – o fi vreo sărbătoare, nu știu, eu am îngropat sărbătorile acum un sfert de secol -, pâine de casă gălbuie de la turmeric, o alarmă sună ca nava unor extratereștri, miros de tutun – vecinul de la unu fumează prea mult -, un moment de liniște de parcă viața ia o pauză de respiro apoi iar… prea mult soare, prea mult zgomot, prea multă grabă, prea multă nepăsare, prea multă forfotă, prea multă orbire, prea multe gânduri… (M.O.)


Protejat: ultim

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:


…amestecate… azi, 12

…acel moment când… după tot cât ai făcut, după tot timpul pe care l-ai investit – devii dispensabil…
…încetul cu încetul învăț să spun nu, învăț să ignor, învăț să dau la o parte, învăț să uit…
…dor de neoameni…
…să-mi dai timpul înapoi, my friend… și-atât am crezut… și-atât de oarbă am fost… și-atât de surdă…
…timpul îmi va fi aliat – poate pentru prima dată, mi-e singurul aliat…
…vocea ta e încă încuiată în sertarul de deasupra inimii – miroase încă a mimoză…
…azi am puterea de a pleca – de a mă pleca…
…sori descifrați răsar în pridvor – se aude trilul unei zile albastre, coborâtă pe o scară aurie…
(M.O.)


…de Paști…

(din amintiri)
…mirosul cozonacului pufos, aburind, scos din cuptorul de lut din magazia veche…
…podeaua de lemn stacojiu, proaspăt lustruită…
…lalele crețe, negre, portocalii și mov într-o paradă a petalelor…
…ouă colorate ascunse în tufele de steluțe…
…covoarele vechi primenite a nou…
…mirosul narciselor albe, diferit de al celor galbene…
…zambile albastre și albe, firave, înclinate, împreună…
…tămâia și fumul ei prea mult și prea des ferecat în nări…
…mielul viu, cruțat, care zburdă a viață…
…nucă zgomotoasă și aluat tăcut…
…pământ flămând și cruci reci, de piatră…
(M.O.)


…amestecate… azi, 4

…imagini de fericire falsă au invadat virtualul…
…i-am iertat de mult pe cei care m-au rănit, nu și pe cei care au redeschis răni vechi…
…sărbătorile îmi dau o stare de uimire continuă – scot ce e mai rău din oameni, egoismul și falsitatea în starea lor cea mai pură…
don’t you dare say yes
…mă dor ochii de atâta strălucire – prefer ceața…
…într-o zi ești important, în ziua următoare poți fi inutil – pentru aceeași persoană…
…munca e, într-adevăr, cea mai relaxantă preocupare…
…gândurile mi se adună în buchete albastre, înflorite a simțire caldă…
…berzele zboară cu aer cald, eu zbor doar cu atingeri reci…
…am făcut o ultimă încercare dar am primit un punct. punct…
(M.O.)


…ieri, azi… 3

…parcă mai ieri, tot într-o zi de 3, deschideam poarta verde, ruginită, mă furișam pe lângă peretele de sud și rupeam narcise albe și galbene, le ascundeam la spate, urcam cele 3 trepte și, cu emoție dar și cu frica de a mă certa pentru că am rupt florile-ți atât de dragi, ți le dăruiam de ziua ta… dar nu mă certai, niciodată în ziua de 3… ci, cu lacrimi în ochi, mă sărutai pe obraz și-mi mulțumeai iar în gândul tău mulțumeai divinității pentru că te-a recompensat pentru pierderea suferită cu mulți ani în urmă… obrazul îți era atât de fin în ziua de 3, zâmbetul atât de înlăcrimat iar speranța înflorea în inimă și mirosea a narcise… azi, într-o zi de 3, flacăra candelei îmi desenează o lacrimă în colțul ochiului drept iar în inimă îmi înfloresc narcise albe și galbene…

© Mihaela Onel 2018