Category Archives: Poezii

(Des)compus

Fulgi calzi
în purpuriu-gândire…
aplaud printre brazi
broboane în neștire;
din liniște de humă
în azuriu-privire
mi-ai plâns…
o patimă nebună –
culori în vânt-iubire.

© Mihaela Onel 2011

Anunțuri

Cărți

Pentru cei care vor să mă citească și pe hârtie și să mă păstreze în bibliotecă:

http://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?au=102960


Carusel

mă învârt prin forme de lemn
cu miezul fierbinte,
mă strâng chingi de mătase
cu gust de migdale crude,
mă sprijin de un perete de sticlă
și cad în genunchi…
înghit șoapte și vomit inimă,
mă învârt prin trecut
cu iz de poamă albastră.

© Mihaela Onel 2017


Un cuvânt…

”Știi cât îi trebuie unei frunze să cadă?
O adiere.
Știi cât îi trebuie unui fulg să se topească?
O scânteie.
Știi cât îi trebuie unui foc să se stingă?
O picătură.
Știi cât îi trebuie unui zâmbet să piară?
O lacrimă.
Știi cât îi trebuie unei vieți să se termine?
O secundă.
Știi cât îi trebuie unui suflet să se prăbușească?
Un cuvânt.”

…scriam eu… cândva și experimentam iar azi… și nu mi-a trebuit un cuvânt, ci câteva cuvinte și mai multe necuvinte…

(M.O.)


Domol…

Iubesc aroma soarelui în prima zi de după vară
Iubesc și vântul călător prin foșnet de amurg,
Iubesc nespus și pietrele din râuri care curg
Domol prin sufletu-mi zglobiu în dans de seară.

Iubesc un zâmbet ferecat în zări străine,
Iubesc și ochii-nlăcrimați în roua de iubire,
Iubesc nespus și nopțile din plinul de simțire,
Domol curgând în inimă-mi, pornind din tine.

© Mihaela Onel 2011


Viață…

dac-aș putea schimba
fior de noapte-n gând de răsărit,
dac-aș putea-ncălzi în tălpi
cristalele de gheață,
dac-aș putea descoase
fir de durere ascuțită,
să-l las să zburde despletit,
sau doar măcar să pot…
să fac un pliu planetei
să mi te-aducă-aproape,
pe-o margine de braț,
așa cum ești tu, cu pașii lini,
să mă cuprinzi, să-mi sufli viață.

© Mihaela Onel 2011


Să nu pierzi

Am aruncat metafore în boare de argint
Și-am prins cu mii de lacăte cuvinte fericite,
Le-am strâns pe toate în glastre de absint
Și ți le-am dăruit în drum de taine ostenite.
Să nu le pierzi…
Ai pierde un suflet albastru cu iz de nemurire
Și mii de imagini și-atingeri închise-n asfințit,
Ai pierde emoții și zâmbete pe-un colț de amintire
Și-o inimă căzută în genunchi pe-un dor de neoprit. 

© Mihaela Onel 2010


Să plec…

Catifeaua nopții îmi acoperă
Dantela de gânduri răzlețe
Netezindu-le pulberea bizară;
Lumina lunii îmi desenează
Insule de umbre pestrițe
Care s-alunge furtunile de vară.

Zâmbiri duioase și-o simțire vie
De tainice-adieri încântătoare
Mi-apasă cugetarea care-mbie
Fiori de porțelan să mă-mpresoare.

La geamuri albăstrii aleargă
Ani grei și scrieri prăfuite
Un orizont bolnav mă-ndeamnă
Să plec dintre stihii, să iau cu mine
Priviri de nor, în zid încremenite.

© Mihaela Onel 2010


Strig…

Strig după o pagină albă,
Strig ciudat, m-aud doar eu,
Strig după o adiere de nalbă,
Strig colorat, m-aud mereu. (M.O.)


Ace

Ace perfide se mișcă ușor…
Mi-e lumea blocată din nou
În culoar strâmt, mai mult de decor.
M-aș face-o secundă, chiar două
Să zbor înainte, nicicum înapoi,
Să trag de perfide, să-mi plouă.

© Mihaela Onel 2017