Category Archives: A fost odată…

(4)

La 39 și ceva de ani – cum e viața? E gri, e roz? Nu, e plină de culori, culori adunate de-a lungul anilor, acum mai vii ca oricând. (aberam eu acum vreo câteva luni) Indiferent de culorile din viața voastră, în principal e culoarea acceptării. A acceptării așa cum sunteți, așa cum suntem, da, și a acceptării butonelor ”sign out, turn off, disconnect, disable, delete, deactivate”, a acceptării unei/unor relații, fie ele de prietenie, de simpatie, de o noapte sau de o vacanță, a unei relații de afaceri sau pur și simplu a unei relații de colegialitate. Nu trebuie să ne pedepsim pe noi dar mai ales nu trebuie să-i pedepsim pe ceilalți cu care ne aflăm în oricare dintre aceste relații. (M.O.)

Anunțuri

(3)

(dintr-o anume zi)
…Pentru toți cei care au fost mereu în umbră, pentru cei care au rămas doar amintiri șterse, poate pe o pagină îngălbenită de timp, poate într-un sertar al inimii sau într-un colț de retină, pentru cei care nu-și amintesc nimic, pentru toți cei pentru care trecutul este dureros iar prezentul este o reflxie a trecutului, pentru cei care trăiesc momentele când suturile rănilor dor mai mult decât rănile, pentru cei care fug, se ascund și… tac, pentru cei care-i resping pe ceilalți doar pentru a nu fi răniți, pentru cei care își aștern aici amintirile cu setea de propria persoană fericită la un moment dat sau poate pentru setea de înțelegere a sinelui, pentru cei care s-au simțit marginalizați sau nedreptățiți, pentru cei care și-au reprimat episoade din trecut însă le-au scos la lumină deși au durut groaznic, pentru toate râsetele vii sau pentru zâmbete ascunse, pentru cei care uneori sunt rupți de oboseală dar nu vor să arate și se luptă cu ei, pentru cei pentru care jocul se desfășoară doar în curtea proprie dar și pentru cei care se joacă și atât, pentru cei care au zile bune sau zile nebune, pentru cei care au nopți line sau doar zvârcoliri, pentru cei care oricât ar vrea să dea timpul înapoi nu pot, pentru toate clepsidrele amețite și ruginite din lumea asta, pentru prăbușirea tuturor măștilor, pentru mine și toți cei ca mine…. (M.O.)


(2)

În goana noastră haotică după competiția cu viața găsim uneori un refugiu: amintirea perioadei cele mai dragi: copilăria. Ne-o amintim…oricum ar fi… chiar dacă la un moment dat am făcut cunoștință cu ambele gusturi – dulce dar și amar, chiar dacă zborul debordant al cuvintelor a fost frânt uneori de tăcere, în ciuda micilor răutăți care au făcut parte din jocul de atunci. Redescoperim un tablou naiv, ne (re)descoperim pe noi de atunci și ne atașăm de locul sau momentul în care eram fericiți, aveam prieteni și… eram fericiți. (M.O.)


(1)

Albumul meu cu poze din școala generală e subțire și crăpat- nu eram așa premia(n)tă, fotogenicoasă sub breton, nici în excursii/tabere nu mergeam- mi-era destul fundu grădinii iar caietul de amintiri – avea prea mult praf pe el și l-am aruncat. Acum, odată cu amintirea acelor vremuri, versurile îmi șchioapătă- nu-s nici poetă, nici epigramistă. Toate acestea merg asezonate cu o melodie sfâșietor de extraordinară în excepționalitatea ei scurtă, măcar de mi-aș aminti-o care e. (M.O.)