februarie. 3.

…mi-e dor de florile roz – e singura acceptare a nuanței roz…
…”Când ai vârsta de 24 de ani și privești înapoi propria-ți viață trecută, începând cu anii copilăriei, ți se pare că ai trăit un secol. Cât de însorit se desfășoară totul – această lume ce pare nesfârșită și care se pierde etern în tinerețe, pentru că nu se prevede un sfârșit al timpului…”

– a spus-o Eminescu, bineînțeles…. aș fi scris-o eu invers – vârsta, bineînțeles…
…mi-e frică de primăvară și de bucuria ei / de petale, de soare, de păsări, de alei…
…de la bunica mea paternă, căci despre ea voi scrie tot timpul, am luat toate durerile pământului dar și puterea de a merge mai departe…
…lacăte și iluzii / miere, parfum și pietriș / cărări pornite pieziș / adulmec deziluzii…
…îmi cumpăr lalele roz și-mi măsor pașii în șoaptele pădurii…
…obișnuiam să mă tem de două cuvinte – a rămas unul doar și îmi ocupă toată existența….
…un gest surprinzător și emoționant venit de la un client fidel – un buchet de frezii aromate – oi face bine ceea ce fac…
(M.O.)


You must be logged in to post a comment.

%d blogeri au apreciat asta: