Atât de simplu…

Alunec pe-un braț de argint
ce duce timpul
chiar în pragul fericirii
dintr-un oraș pierdut.
Alerg pe un drum
ce mă duce… acasă,
pătrund în umbre ușoare
într-un colț luminat
și scot dintr-o cutie prăfuită
câteva zâmbete îndepărtate,
înșirate pe fire înalte
de dor,
născute dintr-un timp
fără regrete, fără tristeți,
fără lacrimi sau cale albe…
doar un timp
atât de simplu…

© Mihaela Onel 

Reclame

Comments are disabled.

%d blogeri au apreciat asta: