…dor…

Mi-e dor de primul vis din noapte,
De cercuri vii, întortocheate,
Mi-e dor de ciripitul plin, din pod,
De pasul tău, de gândul meu nerod.

Mi-e dor de raza brută din pridvor,
De foșnet apăsat prin lan de dor,
Mi-e dor de scârțâitul din antret,
De vocea ta, de versul de poet.

Mi-e dor de timpi vindecători,
De literele moi de prin scrisori,
Mi-e dor de via verde cu cârcei,
De râsul zgomotos, de flori de tei.

Mi-e dor de val albastru străveziu,
De cheia care plânge a pustiu,
Mi-e dor de ploaie, de mimoză,
De fericirea albă – doar o doză.

Mi-e dor de liniștea din port,
De coajă de mesteacăn mort,
Mi-e dor de străzile din hexagon,
De cântec vechi, cu gust de abandon.

Mi-e dor de zmeura mieroasă,
De vișin, de cireș, de el, de casă,
Mi-e dor de croncănit de corb,
De-atingeri și parfum de mugur orb.

Mi-e dor de un poem cu rimă albă,
De un cuvânt bizar născut pe grabă,
Mi-e dor de cinci mustăți pufoase,
De valuri înspumate, delicioase.

Mi-e dor de muntele căzut în mare,
De libertatea doar zărită-n depărtare,
Mi-e dor de anii de copil ciudat,
De gardul verde, tot mai dărâmat.

© Mihaela Onel 2018

Reclame

You must be logged in to post a comment.

%d blogeri au apreciat asta: