…pentru voi…

*Aripi…

Un văl de liniște se-așterne
În zbateri de aripi de geană
Aș vrea din lacrimi să-ți fac trepte
Să urci spre norul de icoană…
(15.04.2010)

*Cântec trist…

Parcă niciodată cerul nu fusese atât de frumos.
Colțurile lunii croșetau dantele violet,
lăsând urme alburii pe cupola senină a lumii.
Liniștea se instala comod într-un colț al tristeții
iar aripile unui înger nevăzut mișcau acele
ceasornicului în sensul lor spre nemurire.
Secundele apăsătoare fredonau un cântec trist,
cunoscut dar de neascultat.
Se auzeau nedeslușite bătăile lacrimilor
la porțile grele ale pleoapelor fremătânde.
Cortina nopții se lăsa încet pe margine de lume,
făcând secundele să fredoneze acel cântec trist
al așteptării…
În greutatea apăsării, genunchii îngerului
se prăbușeau pe răceala durerii înlăcrimate.
Cerul își întindea brațele pentru a primi
în liniștea norilor săi de icoană
un suflet trist…
(16.04.2010)

*Mers înapoi…

Iluzii, deziluzii, infirmități
sălășluiesc în umbrele cenușii
ale unui trecut întunecat,
aceleași vechi simțiri înfricoșate
se reflectă în privirile
unui străin îndepărtat.
Cuvinte, dezamăgiri, bule de amintiri
și pierderi se balansează
pe acele unui ceas prăfuit
ce ticăie nedeslușit
în mersul lor înapoi pedant.
(24.04.2010)

© Mihaela Onel 

Reclame

Comments are disabled.

%d blogeri au apreciat asta: