…amestecate… azi, 22

…3 lei o carte de Ion Creangă și 33 lei o carte cu molii, pardon, Fluturi – s-a dus dracului literatura…
…am scris despre primăvară mai mult în lipsa ei decât în ea…
…mi-e dor de dumneata, O., de prăjiturile tale perfect de pufoase, cu mere, de gânguritul porumbeilor tăi, de vorbele tale în limba lui Goethe, de semnul de pe față, de poza alb-negru în care strângeai la piept un purceluș, de grădina ta colorată – să-mi ierți tăcerile, să-mi ierți întunericul…
…mi-e dor de dumneata, B., de cozonacul tău cu multă nucă, pufos, de piuitul puilor în căciula de blană, de vorbele tale calme, niciodată de ocară, de mâinile aspre și obrazul foarte fin, de poza alb-negru în care strângeai și tu la piept un purceluș, de grădina ta colorată – să-mi ierți tăcerile, să-mi ierți întunericul…
…uneori singura persoană pe care o accepți în preajmă ești tu…
…întoarcerea în trecut mi-a făcut atât de rău…
…țurțuri de gânduri s-au prăbușit cu zgomot chiar pe podeaua inimii, s-au împrăștiat cioburile în toate direcțiile – sunt atât de periculoase așchiile de gânduri…
(M.O.)

Anunțuri

You must be logged in to post a comment.

%d blogeri au apreciat asta: