…vis înflorit…

Am avut un vis ciudat care mi-a lăsat o senzație… ciudat de plăcută. Eram într-o grădină binecunoscută, din copilăria mea atât de puțin timp fericită. Mă ascundeam într-un loc unde nu mă găsea nimeni, lângă o terasă veche. Dar surpriza a venit în momentul în care am găsit câțiva oameni în acel loc, oameni care se ascundeau la rândul lor. În a-mi explica prezența mea acolo, am scos aparatul foto să surprind frumusețea copacilor. Cineva m-a sfătuit să mă îndrept spre castan. În stânga grădinii, lângă un gard verde, de lemn, ornat cu sculpturi arginii în formă de coroană, se înălța falnic un castan înflorit. Florile aurii, dispuse în ciorchine, semănau cu mii de lumânări aprinse. L-am ocolit, îndreptându-mă cu privirea în partea dreaptă, la o distanță cât ținea gardul grădinii, unde în adierea caldă a vântului ușor, sălășluia un mălin, înflorit și el. Florile, de un alb ireal, se strângeau și ele în mici buchete îndreptate în sus. Mirosul lor nu l-am perceput dar mintea mea îl cunoștea prea bine. Dar nici la castan și nici la mălin nu m-am oprit ci chiar în mijlocul grădinii unde era un cireș, înflorit, de asemenea. Oamenii dispăruseră între timp. Eram singură în grădină înconjurară de 3 copaci în cea mai fericită perioada din viața lor – înflorirea. M-am apropiat timidă de cireș. Era atât de înalt, avea niște flori atât de mari și miroseau atât de frumos. Nu mai aveam nici aparatul foto, aveam mâinile libere, dornice să-i ating tulpina, ramurile, florile. I-am îmbrățișat tulpina de culoare cenușie cu vinișoare poroase, era atât de fină, atât de caldă și palpita a viață. Mi-am ridicat privirea spre coroana plină de flori. De jos, de sub ramuri, florile se vedeau și mai mari, parcă mă acopereau cu totul. M-am trezit speriată de senzația de preaplin, m-am trezit mai înaltă. (M.O.)

Reclame

2 responses to “…vis înflorit…

You must be logged in to post a comment.

%d blogeri au apreciat asta: