…amestecate… azi, 31

… gheața scârție sub roțile mașinilor, soarele râde sarcastic, copii plictisiți, părinți abătuți, păsări neliniștite, un om al străzii îmi dă binețe, fiind singurul care-mi (mai) zâmbește – e miercuri și azi am voie… să nu aud, să nu văd, să nu gândesc, să nu simt, doar să visez…
…timp de 25 de ani am căutat un cuvânt – l-am găsit recent: dispreț… l-am simțit, l-am văzut de aproape, m-a pătruns ca un pumnal ruginit…
…n-am vrut decât aprecierea ta, atât – câteva cuvinte (mi-)erau mai mult decât suficiente…
…nu-mi pare rău ca am fost eu, îmi pare rău ca nu m-am oprit atunci când am realizat că ei/ele sunt la fel cum îi/le știam, îmi pare rău ca a durat atât de mult, ca am crezut atât de multe…
…bisericile nu ar trebui să fie așa reci în interior – nu fac decât să-mi confirme că sunt pustii…
…un măr roșu pe o tavă argintie – încă are crestată litera E pe coajă, încă aștept o literă, sunt atâtea litere…
…mi-e dor de fiorul tău simțit chiar în mijlocul unui drum întortocheat care duce, în sensul lui interzis, chiar spre mine…
…pădurea albastră adăpostește în miezul ei întunecat o pisică sălbatică – îi voi fi zdrobit craniul la fiecare foșnet interior, transformându-i crengile în râuri sângerii…
…a trecut atâta timp și totuși nu a trecut destul…
…poate după colț e ceva totuși, ceva doar pentru mine…
…evadarea din banalitate nu se poate face decât prin abandonarea definitivă în brațele sinelui…
(M.O.)