Pentru că…

…pentru că literele încă se grăbesc să iasă la suprafață…. pentru că și acum aud buciumul de câte ori pășesc într-o pădure… pentru că și acum aud vioara de câte ori pășesc într-un cimitir… pentru că tatăl meu avea minte de aur, bunicul meu era inventator și bunica mea era ca o icoană… pentru că simt înaltul cu aceeași profunzime cu care simt și prăbușirea… pentru că uneori apropii distanța dintre mine și mine… pentru că drumurile îmi șerpuiesc anapoda dar duc în aceeași direcție – spre mine… pentru că aici este de multe ori aici… pentru că mă las și învăluită în fum, sorbită de-a lungul… pentru că gheața e fierbinte uneori iar lacătele sunt încuiate doar pentru a putea fi deschise… pentru că cele mai bune fructe se culeg coapte… pentru că… tu ai fi putut fi și eu aș fi putut… pentru că atingerile se vor uneori atingeri… pentru că tăcerea e de multe ori colacul de salvare… pentru că mă accept așa – ciobită…

© Mihaela Onel 2017

Reclame

3 responses to “Pentru că…

You must be logged in to post a comment.

%d blogeri au apreciat asta: