Îmi lipsesc oamenii. Îmi lipsesc acei oameni (acel om) care să știe totul despre mine, care să știe ce urmează să spun înainte de a spune, care îmi cunosc toanele, poftele, care mă cunosc doar după privire sau după intonație, care știu de ce uneori mă îmbrac în negru, de ce tac sau de ce am nevoie să trăncănesc minute în șir, de ce și când mă ascund, în ce zile anume plâng și când aniversez cu adevărat… Am observat în ultima vreme o tendință în adresare: ”doamnă”- oamenii când nu știu mai nimic despre tine (ce și cum, cu cine și când) ți se adresează cu ”doamnă”. Îmi lipsește acel ”tu”; acel ”ce faci” urmat de ce ai simțit la un moment dat cu adevărat; acea discuție, nu la cafea și un biscuit în cine știe ce cafenea, ci alături de un vin fiert, o bucată de slăninuță și o ceapă roșie urmate de obraji îmbujorați, râsete și porecle; acea îmbrățișare în pijamalele alea vechi; acea izolare de ei, de aceia sau ceilalți; acel ”tu”, acel noi.
© Mihaela Onel 2016
31 octombrie 2016 at 10:06 pm
Superb! Mi-ai trezit și mie niște doruri…..
Te îmbrățișez cu drag! Mi-era dor să scrii aici…
1 noiembrie 2016 at 1:49 pm
mă minunez și eu că am scris 🙂 pup cu drag!
2 decembrie 2016 at 9:43 pm
Buna seara.
Si eu sunt în cautarea unui OM. Caut de patru ani în lumea virtuala si nu gasesc nici unul. În urma cu aproape un an,Oana,m-a asigurat pe blogul „Convietuiri”, ca pot sa caut mult si bine,ca nu am sa gasesc. Eu,ma încapatânez sa sper …(:
Sa auzim numai de bine.
4 decembrie 2016 at 11:37 am
Oana are dreptate…. tot realul este solutia 🙂
5 decembrie 2016 at 1:41 pm
În acest caz,socializarea virtuala se dovedeste a fi cea mai mare eroare si înselaciune mondiala a umanitatii,de la origini pâna azi,o pierdere de timp,sperante iluzorii destructive,prin care cei ce ne-au pus la dispozitie acest sistem,din care scot miliarde,încearca sa manipuleze constiintele adormite în spatele carora se nasc monstrii minciunii dezumanizati,lipsiti de valorile naturale ale autenticei socializari percepute real,fara masti , filtrate de ecranele aparatelor …
…Si totusi,consider ca exista pentru cei neimplicati în sentimentalisme virtuale,posibilitatea dezvoltarii cunostintelor generale,învatând unii de la altii,din experientele pozitive sau negative ,traite de fiecare dintre noi .
5 decembrie 2016 at 8:13 pm
Eu nu am invatat (inca) nimic din virtual…. mai am timp (sau nu) 😉
5 decembrie 2016 at 8:52 pm
Eu am învatat cât de usor pot fi manipulate sufletele sincere,în naivitatea lor,de cei inteligenti,puternici,lipsiti de caracter si demnitate,de valorile autentice,care amagesc cu metafore si cuvinte elevate încarcate de carisma,ce atrag aprecieri si like-uri,de la cei neavizati,creduli si oportunisti. Generatia marilor înselaciuni virtuale…(: