Moment…

Momentul în care… după o lungă așteptare de necuvinte, tăcere, căutări mute, întrebări – de ce, unde, cum, ce-ar fi fost dacă-, sună telefonul. L-ai așteptat zile, nopți, luni și, după o ezitare, răspunzi.
”-Bună dimineața.” te străpunge vocea aceea pe care credeai că ai uitat-o.
”- Bună dimineața.” spui ca și cum ieri v-ați despărțit deși vocea îți tremură.
” (o pauză scurtă) Ce faci?” aceeași voce…
”(tăcere și… valurile negre ale așteptării te învăluie, oricât ai lupta să ieși la suprafață) Ați greșit numărul, cred.” Apeși butnul roșu.
Pui repede telefonul undeva departe de raza ta vizuală și te gândești la acel ”cred” de la sfârșit. Nu trebuia să-l spui. Nu trebuia să răspunzi dar…. acele valuri negre se transformă în ușurare. Da, ai avut curaj și… putere. Puterea de a te îndepărta. Îți reiei activitățile obișnuite și nu te mai gândești la nimic altceva. Și totuși… aștepți… acel moment în care…

© Mihaela Onel 2016 

Reclame

You must be logged in to post a comment.

%d blogeri au apreciat asta: