Chihlimbar

Ar fi trebuit să-mi dau seama… atunci când în calea mea s-a așternut o pană… neagră. La câteva trepte distanță lacrimile băteau cu disperare la poarta pleoapelor. Aveam cel mai mic suflet pe o rază de 3 alei. Era chiar mai mic decât al lui. El… cel mic. Nu, nu trebuie să plâng, nu acum, nu mâine. Și de ce aș plânge dacă știam că așa va fi? Săgeți ascuțite mi se înfigeau direct în inimă pornind chiar din acei 2 ochi rotunzi, verzi, cu nuanțe de chihlimbar. Mi-am dat seama… blestemul meu nu este negru ca acea pană lipită de asfalt, ci are culoarea chihlimbarului.

© Mihaela Onel 2016

Reclame

You must be logged in to post a comment.

%d blogeri au apreciat asta: