– apropierea zăpezii mi-a (re)deschis rănile
A(ț)i dispărut. Mai ști(ț)i bucățile acelea de zid pe care le căutam pentru a mă întregi ? S-au dizolvat în eter. Verdele absint de la începuturi s-a transformat în cenușiu – cenușiul care mă inundă atunci, în momentele din ce în ce mai rare, când mă privesc cu adevărat. Umbrele aurului topit s-au contopit cu depărtarea – acea depărtare de neatins. A(ț)i dispărut. Odată cu mine.
© Mihaela Onel 2015
Reclame
11 octombrie 2015 at 8:44 pm
Am așteptat să reapari. În tăcere. În cea mai cruntă tăcere… Ți-am respectat dorința de a fi de nevăzut pentru ochii noștri, ai cititorilor, dar eu una mi-am dorit să revii. Mă bucur că ești din nou aici.
N-am niciun leac eu pentru rănile tale. Dar știu sigur că-mi doresc să nu se redeschidă și mai ales, să nu te (mai) doară.
Dă-mi voie să te îmbrățișez! Mi-ai lipsit…
12 octombrie 2015 at 8:19 am
M-am așteptat și eu să revin. Tot în tăcere. Te îmbrățișez cu același dor.