Mai ții minte
cum rupeai florile galben-portocalii?
Le curgea mierea
doar în palmele tale aspre.
Te hrăneau
și-ți dăruiau viața lor.
Așteptau să-ți cedeze doar ție
petalele împreunate.
Mai țineți minte, florilor,
mâinile aspre?
Erau culcușul vostru veșnic.
Erau alinare.
Îmi mai țineți minte privirea?
Mă durea lupta din ochi.
Mă durea tulpina.
Mă durea mierea curgândă.
Mă durea asprimea palmelor.
Mă dor florile…
căci nu mai au palme aspre
să le primească spre nemurire.
© Mihaela Onel 2015
Reclame
17 iunie 2015 at 10:17 pm
*galben la versul 2?
18 iunie 2015 at 6:50 am
da, multumesc!
18 iunie 2015 at 7:47 am
Ce dor mi-era de versurile tale…
18 iunie 2015 at 8:05 am
Și mie… 😉