Cărămiziu

O fetiță cu palton cărămiziu pășește prin neaua proaspăt căzută, îndreptându-se spre același loc. Un loc în care se simte acasă, un loc în care răul încă nu pășise. Mănușile, de aceeași culoare ca și paltonul îi se balansează pe lângă corp, urmărind-o de aproape. Doar fulgii, în dansul lor amețitor, o distrag de la cărarea atât de cunoscută. Lângă ea – un cățel. Acel cățel care, peste ani, îi va pieri în brațe. Cățelul privește spre viitor. Spre viitorul ei. Al lui îi este prea puțin important. Din ochii lui de chihlimbar răsare o rază de mulțumire. Va fi bine, fetița lui va fi bine, va trece peste toate deși nu o știe încă, deși va avea mereu dubii, deși va înfrunta furtuni nețărmurite. Îi va fi bine, la un moment dat. Fulgii de nea cad necontenit. Liniștea pe care o cântă îi va fi ei mereu alinare.  Ochii de chihlimbar îi vor fi zâmbet. La fel și paltonul cărămiziu. Iar cărarea…. cărarea o va duce mereu acasă. Spre ea.

© Mihaela Onel 2015

Reclame

2 responses to “Cărămiziu

You must be logged in to post a comment.

%d blogeri au apreciat asta: