Flori…

Nu mai pun în fața ochiului
Nici măcar un ciob de sticlă
Atunci când zăresc florile câmpului.
Le este atât de infimă viața,
Încât aș scurta-o doar privindu-le.
Le este atât de demnă tresărirea,
Încât aș întina-o doar atingându-le.

Iertare, flori,
Nu vă mai privesc…
De teamă să nu vă ucid cu trecerea mea prin lume.

© Mihaela Onel 2015