A cui?

M-am trezit cu gândul la tine, după o noapte scăldată în petale roz de trandafiri. Ce liniște de păsări… Ce triluri mute. Cântă și mă încântă pe rând, parcă așteaptă aprobarea mea, zâmbetul meu. O siluetă își face apariția. Unde s-o fi ducând la ora asta? Nimeni nu începe serviciul așa devreme. Dar… este un om ”al străzii”. Îl văd aproape zilnic. Azi pare grăbit. Își trece o mână prin păr, își îndreaptă spatele, își potrivește pașii ca și cum s-ar pregăti să iasă pe scenă. Se oprește să ridice ceva de jos. O fi vreo țigară stinsă prea devreme. Ziua lui a început bine. E mulțumit. Păsările nu tac la trecerea lui. Îl cunosc, uneori se hrănesc împreună. Îl măsor cu privirea ca de fiecare dată. Este atât de senin, atât de liniștit, mereu își aranjează hainele ponosite, mereu își trece mâna prin păr, mereu zâmbește ușor, mereu salută respectuos, mereu cară cu el o sacoșă. Toată averea lui este în acea sacoșă. Mă întreb, în timp ce se îndepărtează din ce în ce mai grăbit: Eu a cui oi fi? Hm… S-au oprit și păsările din cântat, s-a dus și mirosul de trandafiri, a dispărut și acel prim gând al dimineții.

© Mihaela Onel 2015

Reclame

You must be logged in to post a comment.

%d blogeri au apreciat asta: