Azi

Azi… am simțit nevoia să mă machiez cu foarte mult negru, să mă îmbrac în culori pământii și să merg pe străzi fără să privesc pe nimeni, ca și cum doar eu aș fi fost singurul locuitor al orașului gri; am simțit nevoia să-mi șterg orice fărâmă de zâmbet de pe față, am simțit nevoia să tac cu orice preț, să las telefonul și ceasul acasă, am simțit nevoia să nu muncesc, nu azi și nu că ar fi fost o zi anume ci doar o zi cu soare, cu nori sau cu vânt; am simțit nevoia să nu mă repet, să nu repet nimic, să nu fac nimic, ci doar să mă las purtată de „a fi” și atât. Am încheiat ziua devreme. A fost doar o zi cu accente de fard negru, fără vorbe, fără priviri, fără sunete dar… mirosind a narcise galbene. Mâine narcisele se vor fi ofilit atât cât cuprinde o zi, negrul va dispărea iar eu… (dar e încă azi).

© Mihaela Onel 2015

Reclame

You must be logged in to post a comment.

%d blogeri au apreciat asta: