Doar o copertă…

Într-o lume plină de culoare, acorduri mai mult sau mai puțin fine, zâmbete mai mult sau mai puțin sincere, familii numeroase, copii crescând frumos, urări de (mai) bine, felicitări (ne)meritate, meniuri alese și grija zilei de remunerație m-am simțit… nu în plus ci în minus, minusul care privește de după gard, simțindu-se diferit, special și totuși atât de dornic de asemănare. Am căutat să mă apropii dăruind dar…. darurile mi-au fost prost înțelese sau mi-au fost primite cu lăcomie, o lăcomie care nu lasă în urmă decât gustul amar al neputinței de a fi om, om între oameni. Am abordat o altă dimensiune, a tăișului – cu sau fără ghilimele – din nou am fost primită și privită ca pe o ciudățenie cu care nu este bine să te însoțești. Prea mulți au vrut să fie apreciați pentru ceea ce nu sunt și mult prea mulți nu au conceput să fie contraziși. Prea mulți au stricat ceea ce apăruse în viața lor ca o jucărie nouă, au folosit-o până la deteriorarea ei dar și până la propria uzură, uitând să se oprească la timp. Într-o lume a educatorilor este trist. Există o limită în tot și în toate. De aceea am ales să mă retrag, cu daruri, cu tăișuri, cu dorința de schimbare, cu tot… (atât despre FB – by OD)

© Mihaela Onel 2015