Ce-am fost…

Alunec în reflexii blurate, născute din tăcere,
Mi-e rolul greu pe scenă, lumina mă orbește.
Desăvârșirea mi-e legată  cu lanțuri de durere
Și patima nălucă din culise mă privește.

Costumul mi-este toxic, cuvintele le-alung
Pe drumuri line, în dans de umbre cenușii,
De lacrimi mă împiedic, secunde reci mă strâng,
Lăsând masca să-mi cadă cu sunet de stihii.

Aud doar râsete hidoase în valuri de plăcere,
Mă-acoperă grimase trântite cu nesaț.
Mă-ndrept spre colivia atinsă de-o părere
Și sângerez din tălpi cu litere din zaț*.

Cortina coboară, se aud aplauze pe-ascuns,
E-o umbră care mișcă prin rolul zvârcolit.
Întind o mână spre sclipirea ei, de nepătruns
Și-ating a mea imagine, în rece dezgolit.

Ce-am fost… și ce voi fi când piesa se termină,
Când linia infimă desparte o soartă de-amăgire?
Unde e mâine în toată această farsă vag străină,
Unde sunt eu pe-această scenă cu iz de-nchipuire?

*zaț tipografic

(oct 2010)

© Mihaela Onel 2010 – vol. Abanos velin

Reclame

2 responses to “Ce-am fost…

You must be logged in to post a comment.

%d blogeri au apreciat asta: