Zâmbete

Zâmbetul celui drag…
Un mănunchi de flori de nu-mă-uita…
Două mâini și două priviri împreunate…
Dansul spicelor de grâu în ultima rază a soarelui…
Mătasea petalelor florilor de mac…
O cireașă perfectă ca o inimă…
Liniștea tulburătoare a valurilor înspumate…
Mirosul nisipului mângâiat de mare…
Glasul păsărilor la apropierea ploii…
Lacrimile din ochii bătrânilor la vederea nepoților…
Aroma cafelei la contopirea nopții cu ziua
Hârtia proaspăt tipărită…
Drumul liber dinaintea pașilor atunci când nu știi unde ajungi…
Bucuria unui necunoscut atunci când primește un cadou…
Zgomotul tăcut al pădurii într-o dimineață de vară…
Mustățile unei pisici negre care toarce pe pervaz…
Rândurile unui prieten virtual…
Înghețata topită pe mâna unui copil…
Curcubeul prins în ecranul unui aparat foto…
Puful unui pui de găină abia ieșit din ou…
Sunetul buciumului ascuns de copaci…
Locurile neschimbate ale copilăriei…
Cerceii simpli din lut…
Străzile pustii într-o dimineață de duminică…
Vârful Ceahlăului de după nori…
Acordurile unui pian alături de o vioară…
Un câmp înflorit de floarea-soarelui…
O linguriță de dulceață de cireșe amare…
O stea minusculă pe cerul unei nopți de vară…
Un vis de noapte colorat după o zi grea…
O cană prăfuită de la o fântână părăsită…
O casă veche cu ferestre colorate…
Un vers scris cu penița inimii…

© Mihaela Onel 2012 – Petale de zori

Reclame

One response to “Zâmbete

You must be logged in to post a comment.

%d blogeri au apreciat asta: