Aceeași, aceleași

Aceleași versuri iar și iar, aceleași stări, aceleași pumnale… aceeași… eu.

***

M-ai omorât în pragul ușii
Cu un gând negru, ascuțit,
Mi-ai smuls și inima cu dinții
Și ai plecat în asfințit.
Mi-ai scos fiori din măruntaie
Și-ai rupt cu vorbe venele,
Ai sfârtecat pulberi de ploaie,
Târându-mi grav tenebrele.

© Mihaela Onel 2010 – Abanos velin 

Bang!

Îmi curge haos în vene
Clipirea-i un coșmar
Rugina se așterne
Pe creierul hilar.
Nebună ți-este arma,
Dar mă țintește-n vis
În inimă înfige teama,
C-un glonte m-ai ucis.

© Mihaela Onel 2010 – Abanos velin

Neprivire

M-ai ucis neprivindu-mă…
S-a deșirat și ultimul fir
din curcubeul nopții de cleștar,
au pierit atingeri, priviri,
s-au disipat poveștile desenate
în mijlocul unui dor împletit,
cuvintele au fost inundate
de lacrimi ieșite din matcă,
tina mi-a devenit iar așternut,
la fel și întunericul…
harpa gândului a amuțit,
florile privirii mi s-au ofilit
însă… inima palpită
în vârtejul unui vid alambicat,
rod al ultimului fir de viață
sfâșiat de neprivirea ta.

© Mihaela Onel 2011 – Tină stelină

 

Reclame

One response to “Aceeași, aceleași

You must be logged in to post a comment.

%d blogeri au apreciat asta: