Inconștient

De râd ca nebuna și-s tristă și goală,
De viața-i făptură de blestem și țărână,
De-s pierdută în noaptea iubirii ce-nșală,
E pentru-o secundă de-atingeri de lună.

Furtuni de inconștient
sapă adânc tranșee
în existențele efemere,
sugrumă flăcări negre,
pâlpâindu-le nemurirea.

Felinarele înghețate din capătul străzii
luminează grotescul măștilor grăbite
de pe caldarâmul încins
de macabrul durerilor tăcute.

Liniștea șchioapătă
iar depărtarea aduce scrâșnete de voci
din noaptea sumbră
a unei lumi ce nu mai este.

Lacrimile grele
îmi prăbușesc tristețea la picioare
iar curcubeul lor,
în doar două nuanțe de gri și negru verzui,
îmi străpunge privirea întunecată.

Îmi aud ecoul unui râs
nebun, trist și gol
care se agață cu putere
de sufletul perfid al inconștientului,
schițând grimase ale unor făpturi
dezgolite de țărână.

O iubire înșelătoare
și o inimă bolnavă
îmi închid visele
în cutii de ceață vâscoasă
ale cărei imperfecțiuni,
mascate în substanțe,
se luptă la porțile unor timpi
încleștați în orologii de chiciură
gonindă printre crengile de zadă argintie.

Îngenunchez pe un prag al durerii,
căutând cuvintele pierdute,
ștergându-mi lacrimile,
dorind secundele de inconștiență
care să ardă fiorii de teamă,
care să-mi înalțe frânturile de extaz
din atingerile de lună,
care să-mi coloreze abisurile cenușii,
care să-mi înfigă în inimă…
liniștea.

© Mihaela Onel 2010 – Abanos velin

Reclame

You must be logged in to post a comment.

%d blogeri au apreciat asta: