Poeziei

O lume de iluzii se sprijină pe-un vers
Cu mii de forme eterne, în admirare;
Suspin adânc la strălucirea care moare
Căci semnele tristeții din umbră nu s-au șters.

Pe tâmple îmi apasă șoaptele pierdute,
Străbat în inimă cărări înflăcărate
Prin fulgi de iarnă, în răsunete uitate
Care mi-au tulburat simțiri necunoscute.

© Mihaela Onel 2010 – Abanos velin

Reclame

You must be logged in to post a comment.

%d blogeri au apreciat asta: