Din versuri, zâmbete, cuvinte, atunci când lumea ei era lipsită de puls, de freamăt, de speranță dar și de dor, s-a încropit un vis. Era un vis cu fericirea dansând cu pași de sticlă pe-o inimă întunecată de tenebrele trecutului. Dar, ca orice vis, făcut din iluzii, așteptare, abur aurit și cuvinte nerostite, s-a spulberat, s-a dizolvat în neant, la început în mii de particule aurii, transformându-se apoi în neființă, în urma lui rămânând sunetul surd al unor pași de sticlă.
© Mihaela Onel 2012 – Pagini pierdute
