Oricine

Am luat mereu tăcerea drept
Răspuns afirmativ – o confirmare,
M-a lovit cu forță chiar în piept
Și-a mai închis o ușă cu mirare.

Atâta vreme am tăcut și-am mers
Prin spini, morminte, văi și cruci
Încât, oricine-ai fi, cu un rând șters
În neștiut și în tăcere mă arunci.

© Mihaela Onel 2018

Reclame

Protejat: …de (ne)ziua voastră…

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos:


…amestecate… azi, 19

…cuvintele, fie ele scrise sau rostite, nu ajung niciodată pentru a cunoaște un om…
…bujorii au mirosuri diferite, în funcție de culoarea petalelor…
…femeile când nasc își pierd 10% din capacitatea de funcționare a creierului, astfel ele devin doamne…
…iasomia miroase doar în tufa ei…
…iarba proaspăt tăiată face acum zgomot prea mult – mi-e dor de coasă…
…mereu am admirat poeții – mi-aș fi dorit să fiu și eu…
…când nici cuvintele nu-și mai găsesc locul nu-mi rămâne decât să plec…
(M.O.)


…amestecate… azi, 16

…îmi afund nasul între petalele unui bujor alb-roz – o lume întreagă mi se deschide în spatele pleoapelor închise… îți simt mâinile aspre cum leagă tufele de bujori, îți simt buzele subțiri pe obraz, îți simt moliciunea vorbelor și sfințenia gândurilor, te simt în mijlocul grădinii cu tălpile goale…
…o pisică neagră îmi trece grăbită prin față – ziua mea va fi bună, va fi…
…și nu am trecut dincolo de aparențe, și nu am trecut podul suspendat…
…ce hal de părinți nu-și plimbă copilul de mână?…
…desenez diplome, compun rime, schițez gânduri…
…nimic nu se poate cu forța, nici măcar prietenia dintr-un colț virtual…
(M.O.)


…ață…

o inimă de ață atârnă din tavan,
e singura culoare din camera străină,
în piept ea nu-mi mai bate de vreun an,
e croșetată cu fir albastru și rugină.

(M.O.)


…dor…

Mi-e dor de primul vis din noapte,
De cercuri vii, întortocheate,
Mi-e dor de ciripitul plin, din pod,
De pasul tău, de gândul meu nerod.

Mi-e dor de raza brută din pridvor,
De foșnet apăsat prin lan de dor,
Mi-e dor de scârțâitul din antret,
De vocea ta, de versul de poet.

Mi-e dor de timpi vindecători,
De literele moi de prin scrisori,
Mi-e dor de via verde cu cârcei,
De râsul zgomotos, de flori de tei.

Mi-e dor de val albastru străveziu,
De cheia care plânge a pustiu,
Mi-e dor de ploaie, de mimoză,
De fericirea albă – doar o doză.

Mi-e dor de liniștea din port,
De coajă de mesteacăn mort,
Mi-e dor de străzile din hexagon,
De cântec vechi, cu gust de abandon.

Mi-e dor de zmeura mieroasă,
De vișin, de cireș, de el, de casă,
Mi-e dor de croncănit de corb,
De-atingeri și parfum de mugur orb.

Mi-e dor de un poem cu rimă albă,
De un cuvânt bizar născut pe grabă,
Mi-e dor de cinci mustăți pufoase,
De valuri înspumate, delicioase.

Mi-e dor de muntele căzut în mare,
De libertatea doar zărită-n depărtare,
Mi-e dor de anii de copil ciudat,
De gardul verde, tot mai dărâmat.

© Mihaela Onel 2018


…amestecate… azi, 5

…plouă cu flori de castan și-mi măsor bucuria în tunete…
…e incitant să porți o discuție cu cineva care să-ți mențină ridicat nivelul de încrețire al sinapselor…
…uneori urăsc să am dreptate…
…unul din gusturile copilăriei mele – pâine de casă unsă cu untură de porc, boia de ardei dulce, chili și ceapă verde fragedă – mulțumesc O., pentru toate gusturile, aromele și învățămintele tale…
…numai un animal rănit știe cum să vindece alt animal rănit…
…forme rotunde pe apă, forme pătrate în pământ, diforme gânduri, informe trăiri…
…acel moment când realizezi că erai de la început dispensabil, nu ai devenit…
…oameni pe care i-am cunoscut demult au rămas la fel de necunoscuți…
(M.O.)


…amestecate… azi, 3

…3 e nenorocul meu…
…cu toții avem un schelet în dulap – eu am un cimitir întreg…
…castelele de nisip necesită primordial apă…
…cum să treci (iar) pe pâine odată ce ai mâncat numai cozonac?…
…înghețată de fistic cu căpșuni – când au mai fost cei doi atât de apropiați…
…nu am cunoscut nicicând ceea ce majoritatea trăiește în/cu fiecare zi…
…unii își ascund revoltele în spatele ironiilor, alții și le ascund în spatele bufoneriilor…
…liniștea mă aduce mai aproape de mine – ca un val mereu aproape de țărm…
(M.O.)


…amestecate… azi, 29

…și dacă marea ar fi în locul cerului și noi am înota în nori?…
…vântul cald îmi așterne la picioare o pană de șoim – atât de dragi mi-s șoimii…
…drumul verde crud foșnește a nări calde de cerb…
…o căprioară sare pe cărarea udă și se afundă în pădure – îmi aruncă o privire înainte de a se face nevăzută – în urmele lăsate în pământ se adună apa iar odată cu gândurile îmi adun și eu zâmbetele într-un mănunchi verde crud…
…în zgomotul tăcerilor rulate de roți cumătra roșcată traversează de la un lan înverzit spre unul înflorit, mândru îi e pasul…
…atingere catifelată – botul unui cal negru – de parcă ne-am cunoaște de o viață…
…scările din rădăcini care urcă spre cer sunt mai abrupte atunci când te apasă nimicnicia…
(M.O.)


Protejat: …azi, 23…

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vizualiza te rog să introduci parola mai jos: